Imi aduc si acum aminte, parca ieri paseam in sala de disectie, pe coridoarele alea lungi, cu profesorii aceia prea putin pedanti.Stiu ca ve-ti crede ca am terminat de multi ani facultatea, dar un calcul simplu va v-a releva ca sunt de-abia anul 3.
Copilariile primului an sunt inca vii, si renasc prin povestile altora.Povestea de la medicina nu e cu nimic mai prejos si nici mai presus de ce-a de la farmacie.Ce se intampla cu copilul venit de pe bancile liceului rutinat cu o dilema mare, intre a se intalni cu-o tipa`n oras si a sta la ora de mate?Se intampla ca se debusoleaza, se amesteca cu noul oras, cu putin noroc sau ghinion se indragosteste:)Nebuneste sau nu, orice fericire are`un sfarsit, un rau necesar mi-as permite sa spu acum.Dar ea, ea n-are cum sa vada lucrul asta, poate e constienta dar nu-l vede asa de clar precum il vad eu, inca aerul nou nu a cufundat-o in luciditatea de dupa un an de facultate in Bucuresti.
Sesiunea, sau ce-a mai ramas din ea o apasa, ar vrea sa scape de sesiune, de toate lucrurile alea care-o plictisesc, o ingrozesc, sau mai rau-o lasa rece.De fapt, si-ar baga elegantele picioare, evident elegant si sarmant in ea de sesiune si acum, ar lasa chiar si patul in care doarme ca sa imparta un loc cu el:)
Nu o poate condamna absolut nimeni decat ea pe sine, cand o sa se intample asta o sa reinvie, o pojghita de maturitate, de putere, incet-incat o domnisoara mai puternica va invia....
Sunt rauri necesare, sunt fericiri inutile, sunt sesiuni interminabile flancate de caldura si dorinta de mare....este studentie:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu