vineri, 16 ianuarie 2009

Lumea asa cum e ea

Traim in ea...
este pretutindeni, tragem aer din ea, bem apa din ea, mancam din ea, ne bucuram, plangem, facem sex, uram si iubim in ea...pe scurt Lumea in care Traim.
Intrebarea care s-ar ridica este, care este Lumea asta, ce e cu ea, ce asa de dezbatut la ea, nimic special daca nu s-ar numi simplu, fonetic si vocalic...Romania:)
Iar eu dupa mult timp incep sa cred ca incep sa ma ridic din nou, sa fac tot ce-mi sta in putere sa-mi indeplinesc visul.
Da, visele se pot impli si in tara asta plina de demagogi, de parveniti, de pitzipoance (asa cum se spune acum rezultatul societatii asteia care clocoteste de prostie imfatuata), de noroi si nepasare.Ce-ar fi fost sa ma amestec in ciorba asta plina de mucilagii si mugegaiuri?Da, ar fi fost frumos, ar fi fost sublim, poate-as fi facut si niste bani frumosi, poate-as fi reusit sa-mi cumpar si ceva prieteni.
Dar cum ramane cu visul meu, cu visul meu de a ajuta lumea neconditionat, cu visul meu de a fi apreciat pentru munca mea.Mereu mi-am dorit sa las urme in viata asta, ca atunci cand cineva`mi cauta pe Google numele sa vada mai mult decat un cont de hi5 sau de netlog, si chiar mai mult de un amarat de blog pe care nu`l citeste nimeni-incepusem sa uit chestiile astea.Asa ca vreu sa cred ca pot sa ma detasez de probleme astea cotidiene, pe care, sa recunoastem cu totii le avem intr-o forma sau in alta.
Si motivatia?E simpla...e vorba de o tipa:-??Dar nu, e mai mult decat ":-??" sa nu ma intelegeti gresit.Mereu motivatiile mele au fost oamenii, si tipa asta....da, ati ghicit, e un om.Ce ma uimeste la ea, este faptul ca reuseste sa ma faca sa nu mai gandesc coerent, ca reureste sa-mi spuna atat de multe cu atat de putine cuvinte, ca reuseste cu succes sa vreau sa ma trezesc, pentru ca ea crede in mine.Eu de ce nu as crede?
Dar...mereu e un "dar" si Craciunul a trecut, nu-i nimic ca vine si ziua mea, dar-ul este ca nu se poate.Nu-i pot spune chestiile astea, pentru ca ea este acasa, eu sunt aici.Ea este intr-un ultima an eu sunt in miljlocul unei serii de 6, o relatie cu ea m-ar relansa, m-ar face sa am pentru ca sa ma strofoc...
Dar VISEZ, in ROMANIA:)

miercuri, 14 ianuarie 2009

Studiul, invatarea, perfectionarea si practica

De la studiu la practica, doar un pas?
Studierea unei materii anume a ajuns sa fie de capatai, dar ce se intampla atunci cand incercam sa fim autodidacti, ce se intampla cand invatarea este ingrunata de lipsa de interes pentru studiu, ce se intampla cand practica este estompata de acuitatea gasirii unei locatii in care sa practicam domeniul in care ne-am perfectionat.
Sunt probleme atat de "cotidiene, la ordinea zilei" incat cred ca or sa devina laitmotiv pentru noi cei care ne chinuim, si poate (sper sa nu) pentru generatile care vor veni dupa noi.Daca in vechiul sistem, studiul era obligatoriu, invatarea era anevoioasa iar pefectionarea se facea prin practica...ei bine acum lucrurile sunt ceva-ceva mai alambicate mai intoarse spre mult despre nimic, sau din dinpotriva in latura celor care stiu mai nimic despre mult.
Sa luam un exemple concret.Studiul anatomiei, fiziologiei, chimiei si fizicii, ne-ar putea conduce la invatarea unor practici mediciniste, pe care ar trebui sa le perfectionam prin practica.Toate bune si frumoase ve-ti spune voi, cei care cred ca medicii sunt o gloata de dezumanizati prin buzunarele doldora de spagi mai mici sau mai mari mai dese sau mai rare.Lucrurile nu stau chiar asa, sau cel putin pentru mine nu sunt tocmai un capat de tara.Studiul celor amintite mai sus este destul de anevoios, avand in vedere ca ma pregatesc singur, invatarea este si ea complementara stiudiului, pe baza unor notiuni incomplete (sunt sigur), iar perfectionarea....ohoooo Doamne, cat mai e pana acolo.De practica nici nu mai vorbesc, pentru ca daca ar fi cazul sa vorbesc despre asa ceva, ar trebui sa va amintesc cat de scarbiti sunt oamenii care ar trebui sa ma invete ceva, sau macar cei care ar trebui sa ma lase sa "fur" ceve meserie.Dar cum sa fur eu meserie, cand eu am notiuni incomplete sau chiar gresit invatate, si culmea, gresit perfectionate?


marți, 13 ianuarie 2009

Si daca e asa, de ce

O intrebare simpla: De cata ori vi s-a intamplat sa va intrebati "de ce?".
Cred ca e intrebarea cu cel mai mare rating n zilele noastre, poate si cea ma inteligenta.Daca stau sa ma gandesc asa un pic, am impresia ca intrebarea asta a facut posibila descoperirea multor lucruri.Dar cati dintre noi se intreaba "de ce?" cu adevarata idee de a afla ceva pentru intreaga omenire, pentru a-l publica, pentru a descoperi un lucru interesant?Nu, de cele mai multe ori ne intrebam "de ce?" doar n scop personal, pentru a afla o chestie pe care urmeaza sa o procesam subiectiv, de prea putine ori obiectiv.
Ei bine, eu ma intrebam acum cateva secunde "De ce sa-mi fac un blog?".
Si uite si raspunsul, probabil aici se afla o adevarata comunitate care urmeaza sa-l citeasca, sa-si spuna parerea despre el, cat de jalnic si fara sare si piper e, cat de plastic si "rigid" e, cum mi l-ar lauda o cunostinta "virtuala".Notiunea asta de a scrie ceva si de afla ceea ce cred ceilalti despre ce ai scris e veche de cand lumea, e drept, asta e un mod de a publica simplu, ieftin si fara prea mari batai de cap.Castigurile sunt doar de partea mea, cel care-l scriu, daca si cei care citesc ceva...nu-mi ramane sa ma bucur.De ce sa ma bucur?E un lucru probabil bine facut, la obiect, fara sa bat campii, prea mult( Doamne, cat de mult imi place sa bat campii).Asa ca un blog nu e o modalitate de a intalni dragostea pe net, este o modalitate de a-ti exprima dragostea sau ura despre lucruri palpabile.Am impresia ca e mai expresiv decat 200 de poze pe hi5, mai graitor decat vocea cuiva inregistrata cu o camera web...Este pur si simplu exprimare libera..asa ca hai fratilor sa ne exprimam, sa ne bagam, sa ne scoatem...si poate sa mai si fim folositori nii pentru ceilalti cu aberatiile de aici.