miercuri, 22 august 2012

Relatia dintre sistemul endocrin si manifestarea comportamental-umana

Motto: "Aminteste-ti de comportamentul fiecaruia depinde soarta tuturor."Alexandrul cel Mare. Sistemul endocrin reprezintă totalitatea glandelor endocrine ale corpului, glandele endocrine secretă hormoni în interiorul corpului, pentru a coordona activitatea organismului. Comportamentul este o activitate observabilă a unui organism, o interacțiune cu mediul său.Termenul a început să fie folosit în psihologie de J.B. Watson și H Pieron, în paradigma psihologică numită Behaviorism (în engleză de la behaviour= comportament). Relatia dintre cele doua notiuni, este una stransa si se manifesta zi de zi in cadrul societatii in care traim. Sistemul endocrin joaca un rol cheie in reglarea fenomenelor metabolice, precum si in cresterea, dezvoltarea si maturarea organismelor, echilibrul hidroelectrolitic al acestora, reproducere si reglarea diverselor expresii ale vietii sociale. Constituit intr-o retea complexa de glande, acesta elibereaza in fluxul sangvin "substante chimice care actioneaza la distanta, pe tesuturile tinta" (kronenber et al., 2003), denumite hormoni. Ei actioneaza sub forma unor mesageri chimici, cu scopul de a controla si ajusta functiile vitale (Guyton & Hall, 2006). Psihoneuroendocrinologia (PNE), ca domeniu de interfata intre stiintele comportamentului si endocrinologie, isi propune evaluarea posibilelor legaturi cauzale sau chiar de smpla asociere intre diversele comportamente (normale sau patologice)si diversele evenimente in plan endocrin. In ciuda unor divergente de abordare si obstacole metodologice, unele corelatii intre endocrinopatii si tulburarile mentale apar, in toate cercetarile, drept fenomene certe. Hormonii stress-ului (corticosuprarenalieni). Nivelul lor in oraganism creste, ca raspuns la o varietate de conditii de stress fizic sau shihologic, si serveste drept factor principal al mentinerii organismului in parametrii normali (hemostazie) si dezvoltarii raspunsurilor adaptative la stimuli noi sau solicitanti.Dereglarile acestei axe pot duce la o varietate de tulburari psihiatrice, dintre care cea mai raspandita este drepresia. (Nemeroff, 1998. Aproximativ jumatate dintre persoanele cu un grad ridicat al hormonilor corticosuprarenalieni sufera de depresie, iar diverse studii longitudinale arata ca mentinerea unei concentratii crescute a acestora creste nu numai intensitatea, ci si riscul recurentelor depresiei. (Tiemeier, 2003; Starkman et al, 1981). Printre alte modificari psihice se enumera tulburari ale procesarii senzoriale si addaptarii la stimuli, alterari ale ciclului somn-veghe sau perceptiei durerii, anxietate, iritabilitate, tulburari de memorie si concentrare, insomnie si scaderea libidoului. (Reus & Frederick-Osborne, 2000). Nivele scazute ale acestor hormoni tradeaza modificari comportamentale survenite adesea intempestiv. manifestari frecvente sunt apatia, lentoarea, izolarea sociala si dereglari in orarul de somn. Hormonii" fuga"-"lupta" (medulosuprarenalieni). Cea mai spectaculoasa patologie endocrina a acestor substante reste reprezentata de feocromocitom, o tumora ce secreta catecolamine si manifesta acut sub forma de hipertensiune arteriala. Dincolo de inaltul risc cardiovascular pe care feocromocitomul il aduce, tumora se manifesta si in perioade intercritice, sub forma de simptome cunoscute sub numele de "stigmate adrenergice" (diverse combinatii de marire a numarului de batai/minut a inimii, hipersudoratie, tremor, emotivitate marcata, termofobie, pe fondul unei stari generalizate de anxietate). Este de retinut ca starea de anxietate este nu numai reactiva, ca rezultat al tumorii ci si anticipativa( fiind legata de teama aparitiei unei noi crize, in cele mai neasteptate momente) (Sstarkman et al, 1985). S-a observat ca cei doi hormoni ai stress-ului sunt implicati activ in patologia anxietatii si altor manifeste clinice, studii recente arata ca intreg sistemul endocrin este implicat si in patologia unor sindroame cum ar fi cel Borderline. Sindromul Borderline este una din cele mai grave afectiuni psihosomatice. Denumirea sindromului porneste de la sensul de „granita, limita” a cuvantului englezesc „border”, deoarece simptomatologia acestui sindrom se situeaza la granita dintre psihoza, nevroza si tulburarile de personalitate. Pielea ca organ limita are de asemenea un rol simbolic: tabloul clinic include patologii dermatologice cauzate de automutilare prin taiere, frecat, etc. Caracteristic pentru sindromul Borderline este instabilitatea progresiva in relatiile sociale, in dispozitia sufleteasca si in autoperceptie, care se exteriorizeaza prin crize emotionale puternice, tendinta de autoflagelare si schimbarea frecventa a relatiilor cu cei din jur. Statisticile medicale arata ca in peste 80% din cazurile pacientilor cu sindrom Borderline s-au raportat experiente traumatice in copilarie (abuzuri sexuale, violenta domestica). Datorita faptului ca de cele mai multe ori abuzul este savarsit de o persoana apropiata copilului, acesta va ramane contrariat si nu va reusi sa isi constientizeze si sa-si exteriorizeze reactiile de greata si manie fata de faptas. Se pare ca aceste sentimente negative reprimate se rasfrang ulterior asupra propriei persoane, conducand la autoflagelare. Experintele abuzive, combinate cu emotiile controversate asociate ( de ex. gingasia tatalui, combinata cu frica de el; sentimentul de a fi fost ales, combinat cu o rusine extrema) vor duce la oscilatiile sentimentale extreme in relatiile cu ceilalti oameni. Desi nu toate cazurile de sindrom Borderline sunt precedate de experiente traumatice, se apreciaza ca toti copiii afectati au crescut intr-un mediu prohibitiv, invalidant, in care oamenii si comportamentele lor se catalogheaza ca fiind doar „foarte buni” sau „foarte rai”. Nivelul de stress-ul la care sunt supusi pacientii suferinzi de acest sindrom este clar unul ridicat, abgrenand si concentratii ridicate ale hormonilor mai sus enuntati cat si a altora asemeni lor, conducand la un cerc vicios in avansarea si complicarea bolii. Manifestari clinice Problema centrala care apare in tabloul clinic al sindromului Borderline este dificultatea de gestionare a propriilor trairi, care se manifesta prin: schimabarea frecventa a relatiior cu cei din jur, relatiile degradandu-se rapid de la o idealizare a partenerului la deprecierea lui imediata; extremismul sentimental (iritabilitate excesiva, panica, disperare, accese de manie) mai ales in contextul indiferentei sentimentale sau a respingerii din partea celor din jur; Autoperceptie foarte oscilanta, concretizata in alternarea frecventa a dorintelor profesionale si a sistemelor de valori. Imaginea de sine a pacientilor este adesea negativa, ei se percep ca fiind „rai”, „pacatosi” sau, temporar, mai ales in asociere cu sentimentul de parasire, poate sa apara senzatia ca nici nu exista; Frica de a fi parasit, care apare la cea mai mica intarziere sau la despartiri temporare, pacientul autoconvingandu-se ca motivul pentru care a fost parasit este acela ca este „rau”; Tendinta de autoflagelare, imposibilitatea de a evita pericolele: se manifesta impulsiv mai ales cand conduce autovehicule, in jocuri de noroc sau abuz de opiacee. S-au raportat de asemenea automutilari, tendinte de suicid, automotivate fie prin nevoia de a se pedepsi, fie prin incercarea de a evita parasirea; Plictiseala si sentimente de goliciune interioara (pacientii isi cauta adesea un rost, o meserie); Idei obsesive, de persecutie (apar in cazuri extreme: abuz de droguri, parasirea sa efectiva de catre o alta persoana). Diagnostic Nu exista nici un fel de teste de laborator sau investigatii imagistice specifice. Diagnosticul nu poate fi pus inainte de varsta adulta, datorita riscului de suprapunere a simptomatologiei cu particularitatile de personalitate si comportament specifice pubertatii. Diagnosticul este simptomatic, conditionat de prezenta urmatoarelor criterii constante in timp: - Senzatie de abandon - Relatii instabile; - Probleme de identitate; - Afectivitate instabila Afectiunea principala cu care se asociaza in cazul copiilor este ADHD-ul (Attention Deficit Hyperactivity Disorder = Deficit de Atenție / Tulburare Hiperkinetică, tulburare comportamentală care afectează mai ales copiii și se manifestă prin imposibilitatea acestora de a se concentra asupra unui anumit subiect sau unei anumite acțiuni. Netratată poate avea consecințe negative pe termen lung (psihologice, sociale, economice). daca ne-am pune intrebarea in ce masura psihoneuroendocrinologia a justificat sperantele puse in ea la inceput, raspunsul ar fi fara indoiala afirmativ, deoarece ea a furnizat deja o serie de rezultate, care fac lumina intr-o zona considerata initial obscura. In ciuda acestui fapt exista inca loc pentru imbunatatirea metodelor de studiu, fapt remarcat si de Brambilla (2000) intr-un remarcabil articol asupra trecutului si perspectivelor domeniului.

Trimiteți un comentariu