luni, 15 martie 2010

Of....

Imi pari asa de straina acum, ochii aia pe care-i stiam pe dinafara, buzele alea nervoase, si privirea patrunzatoare, toate-mi par acum aruncate intr-un abis.
In abisul ala au murit doi copii, sunt sigur ca de acolo au renascut alte doua lucruri...esti asa de departe oricat de aproape ai putea fi.
Te transformi in spuma de fiecare data cand te apropii de malul reamintirii mele, cateodata as sorbi toate spuma, cateotda mi se scurge printre maini.Te-am iubit, e-adevarat, pe cat de mult intr-un mod atat de bolnav. Patologia asta ni s-a ascurs pe toate caile, pe toate venele pana-n inima si de-acolo-n creier.
Scoarta mea inca mai tremura la auzul azurului tau, ramurile tale inca-mi mai ating usor obrazul si simt ca-as vrea din nou sa fim ce n-am fost niciodata:(
Daca te-as mai vedea o singura data probabil...cu siguranta ca probabil ti-as spune toate astea.Trebuia sa fim ca doua picaturi de apa, ce pacat ca eu am fost asfaltul de care te-ai lovit..ce pacat...
Trimiteți un comentariu